Cele 10 principii ale Aware Parenting

Dr. Aletha Solter

(Pentru traducerea în limba română a articolului: Copyright © 2011 Parentship - Seminarii pentru părinți www.parentship.ro)

 

1. Părinții conștienți îndeplinesc nevoile de apropiere fizică ale copiilor lor (îmbrățișări, dezmierdări etc). Ei nu-și fac griji în privința "răsfațării" copiilor lor.

2. Părinții conștienți acceptă întreagă gamă de emoții și ascultă, fără a judeca, exprimarea sentimentelor copiilor lor. Ei știu că nu pot preveni toate sentimentele de tristete, furie sau frustrare ale copiilor și nu încearcă să-i oprească atunci când își descarcă emoțiile dureroase prin plâns și crize de furie.

3. Părinții conștienți oferă copiilor stimularea adecvată vârstei lor și au încredere că aceștia vor învăța în ritmul și în felul propriu. Ei nu încearcă să forțeze copiii către un nou stadiu de dezvoltare.

4. ărinții conștienți sprijină copiii în învățarea de noi competențe și nu judecă performanțele acestora, nici prin critici și nici prin laude evaluative.

5. Părinții conștienți petrec în fiecare zi un timp în care le acordă copiilor întreaga atenție. În acest timp special și de calitate ei observă, ascultă, răspund și se alătură copiilor în jocul lor (dacă sunt invitați să facă asta), însă nu dirijează activitățile copiilor.

6. Părinții conștienți își protejează copiii de pericole, însă nu încearcă să prevină toate greșelile, problemele sau conflictele copiilor lor.

7. Părinții conștienți își încurajează copiii să fie autonomi în rezolvarea problemelor și îi ajută numai când este necesar. Ei nu rezolvă problemele copiilor în locul lor.

8. Părinții conștienți stabilesc limite rezonabile, ghidând copiii cu blândețe către comportamente dezirabile și, pentru soluționarea conflictelor, iau în considerare nevoile tuturor celor implicați. Ei nu manipulează copiii prin mituiri, recompense, amenințări, pedepse sau în alt mod.

9. Părinții conștienți au grijă de ei înșiși și sunt sinceri în privința propriilor nevoi și emoții. Ei nu se sacrifică pe sine până la a aduna resentimente.

10. Părinții conștienți se străduiesc să conștientizeze modul în care experiențele dureroase din propria copilărie interferează cu abilitatea lor de a fi părinți buni și fac eforturi conștiente pentru a evita transmiterea propriilor suferințe copiilor lor.

 

Aletha Solter

Aware Parenting are la bază activitatea Dr. Aletha Solter. Dr Aletha Solter este psiholog elvețian/american, speaker și consultant internațional. Ceea ce diferențiază munca ei de a altor specialiști este faptul că aceasta combină principiile teoriei atașamentului cu o înțelegere a impactului provocat de stres și traumă. Munca ei reușește să ajute familiile care se luptă cu disciplina, deprivarea de somn și chiar problemele de sănătate emoțională pe care alte abordări nu au reușit să le rezolve.

Pentru mai multe informații vezi cărțile Dr. Aletha Solter:

Tears and Tantrums in Romanian
Lacrimi și crize de furie
(Tears and Tantrums)
Raising Drug Free Kids in Romanian
O viață fără droguri
(Raising Drug-Free Kids)
The Aware Baby in Romanian
Bebelușul meu înțelege tot
(The Aware Baby)
Attachment Play in Romanian
Jocul atașamentului
(Attachment Play)
Helping Young Children Flourish in Romanian
Copiii noștri, frumoși,
și sănătoși
(Helping Young Children Flourish)
Healing Your Traumatized Child in Romanian
Ajuta-ti copilul sa se vindece de trauma
(Healing Your Traumatized Child)

Aware Parenting in Romania
Cele trei aspecte ale Aware Parenting
Cele 10 principii ale Aware Parenting
Întrebări frecvente despre Aware Parenting
Dezavantajele Time-out-ului

 

This web page was last updated on November 27, 2023. Copyright © 1994 to 2023 by the Aware Parenting Institute. All rights reserved. No part of this web site may be reproduced or transmitted in any form or by any means, electronic or mechanical (including copying to other web sites, and including translations and photos), without written permission from Aletha Solter and the translator.